Din joacă, Liviu Vârciu a reuşit să se accidenteze destul de grav, când a intrat în maşină. În timp ce făcea glume cu Nea Mărin, artistul s-a lovit foarte tare când s-a aruncat în microbuzul care trebuia să în transporte, în cadrul emisiunii „Poftiţi în vacanţă”, de la Antena 1.
În timp ce era fugărit de Nea Mărin pe munte, Liviu Vârciu a decis să se „ascundă” în microbuz. Artistul s-a aruncat efectiv în maşină şi s-a ales cu răni. Pentru câteva clipe, Nea Mărin s-a speriat foarte tare când l-a văzut pe Liviu întins pe scaunele din faţă ale microbuzului. A fost nevoie de intervenţia medicilor.
„Cu o mână a rupt scrumiera maşinii. O secundă nu a mai mişcat!”, spune nea Mărin.
„Şi schimbătorul de viteze şi frâna de mână”, a completat Liviu Vârciu.
În urma căzăturii, Liviu Vârciu s-a ales cu o mulţime de zgârieturi pe spate şi picioare, dar şi cu o vânătaie imensă pe umărul stâng.
„Am o vână taie de la umăr până pe coapsă. M-am tăiat la mână. Mi s-a învineţit degetul instant, noroc că era doctoriţa aia şi m-a pansat”, a povestit Vârciu.